joi, 14 februarie 2013

Masoneria Partea a III-a


Fragmente din Protocoalele maeştrilor francmasoni:


1. Aurul este o putere irezistibilă. Mânuit de experţi va fi totdeauna cel mai util instrument pentru cei care îl au şi obiectul invidiei celor care nu-l au. Cu aur poţi cumpăra cele mai nestăpânite conştiinţe, poţi fixa valoarea tuturor lucrurilor, preţul tuturor produselor, poţi finanţa împrumuturi către state şi apoi ai statele la dispoziţie.

2. Deja principalele bănci, bursele întregii lumi, creditele tuturor guvernelor sunt în mâinile noastre.

3. Cealaltă mare forţă este presa, repetând fără încetare anumite idei, presa reuşeşte ca în cele din urmă să le impună de parcă ar fi fapte reale. Televiziunea, arta, învăţământul, toate aflate în mâinile noastre ne aduc servicii asemănătoare ajutându-ne să inoculăm în mintea oamenilor ceea ce noi dorim.



4. Lăudând într-una democraţia, îi vom diviza pe creştini în partide politice, le vom distruge unitatea naţională, vom semăna peste tot discordie. Reduşi la neputinţă, se vor prosterna în faţa.



LEGII BĂNCILOR NOASTRE.

5. Îi vom împinge pe creştini la război, exploatând mândria şi prostia lor, iar noi vom trage profite. Se vor masacra reciproc şi vor face loc unde să ne pună oamenii noştri.

6. Moşia totdeauna a însemnat influenţă şi putere. Vom fărâmiţa marile domenii teritoriale în numele dreptăţii sociale şi al fraternităţii. Vom împărţi fragmentele la ţărani, care le doresc din tot sufletul, şi care curând ne vor fi datornici, ca urmare a costului de producţie. Capitalul nostru ne va face stăpânii lor. Atunci noi vom deveni marii latifundiari şi stăpânirea asupra pământului ne va consolida puterea.

7. Cu aur şi linguşeli vom câştiga proletariatul care se va angaja singur să distrugă capitalismul creştin. Le vom promite muncitorilor salarii pe care nici nu le-au visat, dar vom ridica şi preţul celor necesare pentru trai, astfel încât profitul nostru va fi şi mai mare. Astfel vom pregăti revoluţii pecare le vor face creştinii inconştienţi şi al căror fructe le vom culege noi.

8. Vom ataca şi le vom batjocori preoţii, făcându-i ridicoli, apoi odioşi, distrugându-le religia şi atunci vom fi stăpâni pe sufletul lor.

9. Monopolizând învăţământul, vom avea în mâna noastră mijlocul prin care vom forma minţile copiiilor după cum ne convine nouă.

10. Umflaţi de ambiţie şi vanitate, conducătorii politici se înconjoară cu lux şi armate. Le vom pune la dispoziţie toţi banii de care are nevoie nebunia lor, şi astfel îi vom conduce de căpăstru.

11. Nevoia zilnică de pâine îi va face pe oameni să tacă, iar prin diferitele concursuri de loterie, sport, artă, frumuseţe etc. Adormiţi şi hipnotizaţi de cuvântul magic progres, aceştia vor fi astfel distraşi şi îndepărtaţi de la problemele grave lăuntrice sau politice consumându-şi zi de zi în mod haotic şi inutil un imens şi preţios capital de energie psihomentală pe care îl vor investi, spreexemplu, în frenezia unui steril meci de fotbal.

12. Baroul trebuie să fie demoralizat, instituţiile publice trebuiesc compromise iar spionajul şi turnătoria trebuie să fie cultivate în mod sistematic.

13. Prestigiul persoanelor publice care sunt orientate în mod benefic şi divin trebuie să fie în mod sistematic desfiinţat ca şi propria lor fiinţă prin atentate, calomnii, denigrare sau folosind alte căi ascunse.

14. Crizele economice mondiale sunt în mod intenţionat întreţinute de către mişcarea Sionistă cu scopul de a retrage banii din circulaţie, determinând astfel guvernele să facă împrumuturi externe uriaşe cu dobânzi mari pentru a fi pe deplin la discreţia elitei Sioniste.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu