Certurile în relații

     Eu mai de mult credeam că într-o relație trei lucruri o să le îndeplinesc cu succes: să nu fiu gelos, să nu fiu sub papuc și să nu mă cert niciodată cu persoana iubita, bineinteles nu am reușit nici una din cele trei si aș dori să vă împartășesc câteva dintre gândurile mele.



O să încep cu o vorbă pe care mi-a spus-o un bun prieten, o vorbă care m-a facut sa zâmbesc: „băi, deci eu cred că o relaţie fără certuri nu-i relaţie!”. Am zâmbit pentru că nu ştiam dacă e cazul să-l contrazic şi pentru că nu voiam să-mi dau cu părerea până nu întelegeam puţin teoria asta. În cele din urmă, am ajuns, în sinea mea, să-i dau dreptate, deşi la momentul respectiv am zâmbit dezaprobându-l în gând, aşa că sper să se bucure dacă citeşte asta.


Revenind la subiect, certurile într-o relaţie sunt inevitabile. Sunt sarea şi piperul. Să nu fie certuri niciodată ar însemna să fie o monotonie totală, o banalitate, şi nimeni nu vrea asta, nu-i aşa? Bineînţeles, la cealaltă extremă, ce-i prea mult strică, lucru care înseamnă din start nepotrivire de caracter şi un chin zilnic, pe care din nou, nimeni nu vrea să îl suporte.

     Dacă nu staţi împreună certuri sunt diverse. De la faptul că ţie ţi se pare că iese prea mult cu prietenii lui până la faptul că joacă prea mult timp jocuri video, în loc să-ţi acorde mai multă atenţie, de la faptul că nu-ţi convine faţa lui plictisită după ce l-ai cărat prin toate magazinele, până la apelurile la care nu răspunde mereu, că poate mai doarme omul, mai are nevoi .

    Cel mai frumos ar fi dacă toate certurile ar fi constructive. Dar lucrurile se repetă, aceleaşi scuze din nou şi din nou de cele mai multe ori. Cel mai bine e să vezi dacă e ceva grav sau sunt doar nişte certuri superficiale, dacă poţi să trăieşti cu anumite prostioare sau te deranjează prea tare, mai ales în momentul în care nu se schimbă nimic, nici după o serie de reproşuri.

Dacă celălalt a ales să-şi spună ofurile, lasă-l să o facă, ascultă-l, înţelege-l şi abţine-te a doua oară.